România are la moment o serie de fuziuni și achiziții. Acordurile de vânzare cu amănuntul, deși gestionate de legea română, au fost în multe cazuri bazate pe documentație și concepte importate din alte jurisdicții.

Pentru investitorii și consilierii obișnuiți cu alte jurisdicții, în special din Marea Britanie și SUA, utilizarea expresiilor comune, conceptelor și dispozițiilor uzuale într-o tranzacție în România poate duce la confuzie. Reprezentările, garanțiile, indemnizațiile, răspunderea redusă și limitările aferente sunt concepte familiare în Codul civil românesc, ceea ce poate produce rezultate diferite. De exemplu, o parte care achiziționează acțiuni poate obține o protecție juridică sporită în temeiul legislației românești, în cazul în care, de exemplu, garanțiile speciale sunt considerate ca fiind incluse în mod implicit în acorduri.

Potrivit Codului, acordurile sunt interpretate în favoarea părții care are datoria în temeiul unei obligații speciale. Cu toate acestea, o excepție se aplică acordurilor de vânzare-cumpărare a acțiunilor: Codul prevede că clauzele neclare trebuie interpretate în favoarea cumpărătorului. Aceasta se bazează pe obligația vânzătorului de a explica în mod clar cumpărătorului toate obligațiile pe care cumpărătorul le întreprinde în baza acordului și că toate acordurile trebuie încheiate și efectuate cu bună-credință.

Vânzătorul are obligația de a informa în mod expres cumpărătorul despre tot ceea ce ar putea influența decizia cumpărătorului de a procura acțiuni sau de a plăti un anumit preț pentru acestea. Aceasta înseamnă că neinformarea cumpărătorului cu privire la astfel de lucruri, cum ar fi existența unor poveri asupra unei părți semnificative a activelor societății sau existența unor datorii semnificative, poate conduce la rea-credință și poate declanșa anularea acordului, restituirea sau reducerea prețul plătit și / sau solicitarea cumpărătorului să fie compensat pentru daunele suferite.

Acest lucru s-a extins la reprezentările și informațiile furnizate de conducerea companiei vizate, iar vânzătorii au fost găsiți responsabili în caz că nu au verificat declarațiile făcute de conducere.

Analiza și redactarea cu atenție sunt esențiale în pregătirea documentelor de tranzacție. Achizitorul poate beneficia de o protecție juridică substanțială, având în vedere obligația de a acționa cu bună-credință și de a furniza informații clare. O clauză care precizează că vânzătorul nu prezintă alte declarații decât cele prevăzute în mod expres în contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor poate fi ineficientă. Cumpărătorul ar trebui să fie informat că pot exista aspecte care ar trebui să fie dezvăluite.

Conform Codului, vânzătorul este răspunzător față de cumpărător pentru produsul vândut pe baza unei garanții de titlu bun (evicția) și defecte ascunse.

O interpretare restrictivă este că, în ceea ce privește vânzarea de acțiuni, garanția împotriva luării în posesiune se aplică exclusiv pierderilor sau greutăților legate de aceste acțiuni, în timp ce o pierdere sau o sarcină asupra activelor societății ar avea un impact asupra proprietății activul vândut.

Vânzătorul este obligat din punct de vedere legal să furnizeze cumpărătorului o garanție împotriva defectelor ascunse ale activului dacă (i) activul nu poate fi utilizat în scopul propus sau (ii) utilizarea acestuia este redusă în măsura în care cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi plătit un preț mai mic, dacă ar fi știut despre defectele.

În general, răspunderea vânzătorului în temeiul garanțiilor de mai sus poate fi mărită, redusă sau eliminată în documentele de tranzacție. Toate modificările obligațiilor legale de garanție trebuie să fie stabilite în mod expres și în mod clar de către părți. Cu toate acestea, limitele legale la astfel de modificări trebuie luate în considerare la întocmirea documentelor de tranzacție.
Nu există restricții privind extinderea răspunderii vânzătorului în ceea ce privește evicția. Garanția împotriva evacuării prin acțiunile vânzătorului sau ca urmare a unei chestiuni de fapt pentru care este responsabilă nu poate fi redusă sau eliminată printr-un acord, deoarece o astfel de prevedere contractuală ar fi nulă în conformitate cu codul. Un vânzător poate să-și limiteze răspunderea pentru acțiunile unui terț, dar vânzătorul este obligat să restituie prețul tranzacției.

În primul rând, este valabil numai dacă vânzătorul a acționat cu bună-credință și, în al doilea rând, termenul de garanție de un an, poate fi redus sau chiar eliminat.

În practică, acordurile de vânzare-cumpărare de acțiuni bazate pe alte jurisdicții sunt utilizate pe scară largă și includ reprezentări și garanții pentru o gamă largă de aspecte legate de activitatea, activele și pasivele companiei vizate. Astfel de clauze nu oferă neapărat o protecție mai mare cumpărătorilor decât garanțiile împotriva evacuării și a defectelor ascunse din Cod. Avocații ar trebui să fie pregătiți să consilieze clienții în cazul în care acestea din urmă depășesc obligațiile lor legale de a furniza informații sau dacă, dimpotrivă, se consideră că vânzătorul nu a furnizat cumpărătorului informațiile adecvate.

Documentația standard folosită în multe țări poate fi insuficientă pentru a proteja interesul cumpărătorului și ar putea să nu protejeze vânzătorii. În cazul în care se consideră obligatorie necesitatea unei garanții împotriva evicției sau a deficiențelor ascunse, consecințele pot include anularea, rezilierea, reducerea prețului de cumpărare și răspunderea pentru daune.