Avocat DREPT AVIATIC și TRANSPORT

De la proceduri de recuperare a avioanelor, tranzacții de fuziuni și achiziții până la consultanță și asistență juridică în vederea obținerii licențelor necesare, echipa de avocați în drept aviatic și transport de la Hammond și Asociații reprezintă garanția soluționării problemelor cu care clienții s-ar putea confrunta în acest domeniu.

Astfel, cabinetul de avocatură Hammond și Asociații pune la dispoziție servicii juridice profesionale de consultanță în acest domeniu, oferind soluții bazate pe experiența echipei de avocați specializați în drept aviatic și transport precum:

Asistență juridică pentru diferitele operațiuni de autorizare în domeniul dreptului transporturilor, de la înmatriculări sau înregistrări specifice, atât mașinilor cât și mijloacelor de transport aeriene;

Asistență juridică în ceea ce privește autorizarea de personal sau de operare;

Consiliere juridică în întocmirea rapoartelor și contractelor de transport, de la cel rutier până la cel aerian;

Asistență în închiriere, negociere și stabilirea garanțiilor;

Tranzacții cu operatorii de zbor și operatori la sol în legătură cu aspecte referitoare la taxe și impozite;

Negocierea în vederea achiziționării de diverse bunuri, la contracte de închiriere și înființare de companii;

Consultanță în vederea încheierii contractelor de leasing;

Consiliere și asistență juridică în contracte care privesc mijloacele de transport terestru/aerian.

Căutați un avocat specializat în drept aviatic și transport?

CONTACT

Experiență relevantă – avocat drept aviatic și transport de la Hammond și Partenerii

Ideea de bază a avocaților noștri în drept aviatc și transport în privință clienților și serviciilor se axează în primul rând pe protejarea intereselor clienților, asigurând soluții aplicabile atât pe termen scurt, cât și pe termen lung indiferent de schimbările care apar pe piața auto sau privind reglementările aferente acesteia.

Experiența relevantă a echipei de avocați în drept aviatic și transport se referă la:

Consultanța juridică în vederea încheierii contractelor de leasing între o societate specializată în comercializarea de elicoptere și un operator internațional;

Obținerea autorizațiilor necesare pentru o societate comercială în vederea desfășurării de activități în domeniul acvatic;

Asistență juridică și reprezentare referitoare la aplicarea legii europene cu privire la respectarea drepturilor pasagerilor.

Onorariu – avocat drept aviatic și transport de la Hammond și Partenerii

Dat fiind faptul că oamenii își doresc să fie informați cu privire la onorariul unui avocat în dreptul aviatic și transporturilor, ne simțim îndatorați să ne informăm clienții cu privire la acest aspect.

Onorariile estimative percepute pentru serviciile oferite sunt variabile și vor fi stabilite în funcție de dificultatea și durata cazului preluat de avocații de la Hammond și Partenerii. Menționăm faptul că amploarea cazului și impunerea unor activități suplimentare față de cele menționate inițial, la data stabilirii onorariilor orietentative pot aduce schimbări în ceea ce privește tariful serviciilor oferite.
De-a lungul timpului, clienții care au apelat la serviciile noastre de avocatură , fie că a fost vorba despre încheierea contractelor de leasing, fie că s-a dorit obținerea unei autorizații în domeniul aviatic, au susținut că onorariul este unul decent pentru un avocat în București.

Astfel, indiferent de rezultatul obținut se va stabili un onorariu orar și un onorariu fix (forfetar) pentru litigiul în care avocatul și-a reprezentat clientul. Cu toate acestea, onorariul de succes va fi datorat în cazul atingerii rezultatului urmărit de client.

Căutați un avocat cu experiență în drept aviatic și transport?

CONTACT