Avocat dreptul familiei

Înainte de orice context formal, fie de natură juridică sau legislativă, avocații în dreptul familiei de la cabinetul de avocatură Hammond și Partenerii pun preț pe familie și asigură asistența și reprezentare juridică în litigiile reglementate de dreptul familiei. Astfel, situațiile sunt rezolvate într-o manieră cât mai elegantă pentru a proteja viața clienților noștri.

Așadar serviciile oferite de un avocat specializat în dreptul familiei s-ar putea rezuma la câteva aspecte principate:

 Constatarea sau anularea adopției;

 Anularea căsătoriei prin divorț;

 Negociere pentru stabilirea de comun acord a divorțului;

 Consultanță juridică și reprezentare în procedura de încredințare a minorilor;

 Consultanță juridică și reprezentare în stabilirea pensiei de întreținere;

 Reprezentare juridică în stabilirea paternității copilului din căsătorie sau din afara căsătoriei;

Consultanță juridică;

 Asistență și reprezentare juridică în partajul bunurilor comune;

 Redactarea tranzacțiilor;

 Împărțirea bunurilor comune înainte și după divorț;

 Decăderea părintelui din drepturile părintești;

Domeniul dreptului familiei este unul foarte complex. De altfel, cabinetul Hammond și Partenerii oferă consiliere și asistență indiferent de naționalitatea clienților, sustinându-i atât din punct de vedere juridic și legal să ia cele mai bune decizii în privința unor probleme legate de domiciliul minorilor și pensie de întreținere, dar și din punct de vedere emoțional pentru a reuși să-și depășească emoțiile și starea psihică.

Căutați un avocat specializat în dreptul familiei?

CONTACT

Experiență relevantă – avocat dreptul familiei de la Hammond și Partenerii

În ceea ce privește experiența relevantă a echipei de avocați în dreptul familiei de la Hammond și Partenerii, sunt de menționat câteva aspecte care definesc întreaga paletă de servicii a firmei:

 Redactarea regulamentului de ordine internă; Avocații au reușit punerea în executare a unei hotărâri de încredințare a unui minor de către instanțele din Statele Unite, context în care minorul era reținut împotriva voinței sale;

 De asemenea, este de menționat opinia legală transmisă unei instanțe din Canada referitoare la dispoziții legale aplicabile în țară și transpunerea dispozițiilor Convenției de la Haga în legislația românească.

Onorariu – avocat dreptul familiei de la Hammond și Partenerii

Pentru o bună colaborare și informare atât cu potențialii clienți, dar și cu actualii, ne simțim îndatorați să transmitem câteva detalii referitoare la onorariul în familiei ale avocaților de la Hammond și Partenerii.
În primul rând, onorariile estimative percepute pentru serviciile oferite sunt variabile și vor fi stabilite în funcție de dificultatea și durata cazului preluat de avocații specializați în dreptul familiei de la Hammond și Partenerii. De menționat este faptul că durata de timp și desfășurarea unor activități suplimentare față de cele menționate în discuțiile inițial, la data stabilirii onorariilor orientative pot aduce schimbări în ceea ce privește prețul avocatului în divorț de care aveți nevoie.

În al doilea rând, de-a lungul timpului, clienții pentru care am prestat serviciile noastre de avocatură , fie că a fost vorba despre reprezentare juridică în stabilirea paternității copilului, fie că aveau nevoie de un avocat în divorț care să le ofere asistență juridică în legătură cu procedura de încredințare a minorilor și a stabilirii pensiei de întreținere, au susținut că onorariul este decent pentru un avocat în dreptul familiei.

Căutați un avocat specializat în dreptul familiei?

CONTACT