În data de 19 decembrie 2019, Curtea Europeană de Justiție a pronunțat o hotărâre pentru protecția consumatorilor cu privire la interpretarea Directivei 2008/48 / CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatorii în cauza C-290 / 19 (RN vs. Home Credit Slovacia)

Problema principală era dacă articolul 10 alin. (2) lit. (g) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat ca și cum nu ar fi exclus, într-un contract de credit de consum, procentul anual din valoarea totală a creditului să fie exprimat nu ca o rată unică, ci ca o rată într-un interval referitor la o rată minimă sau maximă.
Trebuie remarcat faptul că indicarea procentului anual din valoarea totală a creditului sub forma unui interval de două cifre nu este conformă cu formularea unor dispoziții ale Directivei 2008/48, în special articolele 3 și 19, nici cu schema generală a directivei. Din aceste dispoziții rezultă că procentul anual din valoarea totală a creditului trebuie exprimat ca procent printr-o o cifră precisă.

Mai mult decât atât, în conformitate cu articolul 3 litera (i) din Directiva 2008/48, care definește procentajul anual din valoarea totală a creditului fiind „costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual al valorii totale a creditului” , este necesară stabilirea unui procentaj exact.

Din articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2008/48, citit coroborat cu partea I din anexa I la directiva menționată, rezultă că procentul anual din valoarea totală a creditului este calculat în conformitate cu formula matematică prevăzută în directiva anexă și ar trebui să reflecte, până la o zecimală, toate angajamentele existente sau viitoare convenite de creditor și consumator. În plus, articolul 19 alineatul (5) al doilea paragraf prevede faptul că procentul anual din valoarea totală a creditului trebuie calculat într-o modalitate uniform.

În hotărârea luată de Curtea Europeană a considerat că, în cazul în care procentul anual din suma totală a creditului nu are un procentaj exact, dreptul consumatorilor la informație este încălcat. Luând în considerare această perspectivă, contribuția obligației de a furniza informații prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48, conform căreia contractul de credit specifică în mod clar și concis, procentul anual din valoarea totală a creditului la realizarea obiectivului urmărit de respectiva directivă.

De asemenea, Curtea a subliniat faptul că, pentru un consumator, costul total al creditului, prezentat sub forma unui procent anual din suma totală a creditului calculată conform unei singure formule matematice, este foarte importantă. Această rată îi permite consumatorului să evalueze, din punct de vedere financiar, amploarea angajamentului asociat încheierii contractului de credit. Trebuie remarcat faptul că, dacă ar fi permis să se prevadă într-un contract de credit faptul că realizarea poate fi exprimată prin referire nu la o rată unică, ci la un interval care se referă la o rată minimă și maximă, criteriul clarității și conciziei stabilit la articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/48 nu ar fi respectat. Acest criteriu este esențial deoarece consumatorul să poată, astfel cum se menționează la considerentul 31 din directiva respectivă, să își cunoască drepturile și obligațiile în temeiul contractului de credit. Utilizarea unei astfel de game nu numai că poate face mai dificilă evaluarea costului total al creditului, dar poate, de asemenea, induce în eroare consumatorul cu privire la amploarea reală a angajamentului său.

Prin urmare, concluzia instanței a fost că articolul 10 alineatul (2) litera (g) din Directiva 2008/48 / CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102 / CEE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/90/ UE a Comisiei din 14 noiembrie 2011, trebuie interpretată ca excludând, într-un contract de credit de consum, rata procentuală anuală a taxei să fie exprimată nu ca o rată unică, ci ca un interval care se referă la o rată minimă și o rată maximă.

Căutați un avocat comercial?

Avocat M&A